Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013

Granițe comune. Soluții comune. www.ro-ua-md.net

Descriere / istoric Regiune Balti: Page 3 of 3

Personalităţi

Pe lângă cele menţionate în alte capitole, Ţinutul Bălţiului mai este reprezentant şi de alte personalităţi, care s-au născut sau care au activat în municipiu şi prin opera lor au lăsat urme notorii din varii domenii. Dintre personalităţile politice merită remarcaţi:

·        Ion Buzdugan, Emanuil Cateli, Anton Crihan, Pan Halipa, Gherman Pântea, Ion Pelivan

Din domeniul literaturii, artelor, ştiinţei merită menţionaţi:

Sec XIX

·        Comisul Dimitrie Balica, poet, traducător şi editor, care s-a stabilit la Bălţi în 1831. În 1843 traduce din limba greacă romanul istoric „Polidor şi Hariti”. O altă traducere, întitulată „Oareşcare anecdoturi folositoare pentru giunime” reprezintă o culegere de maxime şi istorioare cu caracter moralizator: „Aste anecdote le-am găsit în Basarabia, oraşul Bălţilor şi spre a nu fi pierdute după trecerea timpului urma lor prescris aice. Dimitrii Balica, comis, 1848 anul, luna mart 15.”

Sec XX

Literatură

·        Ion Buzdugan (09.03.1887, Brânzenii Vechi, Bălţi – 27.01.1967, Bucureşti) – poet, publicist şi folclorist. A studiat Literele şi Dreptul la Moscova şi Iaşi. A desfăşurat o intensă activitate în sprijinul ideii naţionale. A fost ales deputat în Sfatul Ţării de către Congresul Militarilor Moldoveni. În calitatea sa de secretar al Sfatului Ţării, a redactat şi citit la 27 martie 1918 declaraţia de Unire cu România. În 1918 este ales deputat de Bălţi în Parlamentul României, păstrându-şi mandatul pe durata a opt legislaturi (1918-1932). A fost subsecretar de stat la Industrie şi Comerţ. Publică versuri începând cu 1913 sub pseudonimul Nică Românaş. Şi-a tipărit lirica în câteva volume: Miresme de Stepă (1922, cu o prefaţă semnată de Nicolae Iorga), Ţara Mea (1928), Metanii de Lucefiri (1942, menţionat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români).

·        Lotis Dolenga (Elisabeta Eliade) (1905, Bălţi – 1961, Bucureşti) – Poetă. Profesoară de limbă franceză la Liceul de fete din Bălţi. A scris în română şi franceză. A editat volumele: (La Bucureşti)Simfonia amurgului, Cartea ultimelor vise, Picături de tristeţe. A mai tipărit volumul de proză În ghearele Vulturului (editată la Bălţi)

·        Tatiana Găluşcă (31.12.1913, Izvoare, Soroca – 30.04.1993, Bucureşti) – folcloristă, prozatoare, publicistă şi istoric literar. Studii la Liceul de fete din Bălţi şi a acivat în calitate de profesoară la Liceul de fete „Domniţa Elena”. În 1931, alături de Petre Ştefănucă, a făcut parte din echipele sociologice conduse de profesorul Dimitrie Gusti, adunând folclor. A publicat studii de folclor, printre care volumul Mioriţa la dacoromâni şi aromâni (1992), care conţine 50 de variante ale Mioriţei.

·        Grosu Sergiu (14.11.1920, Cubolta, Bălţi) – poet, publicist activ pe tărâmul culturii. Studiază la Liceul Ion Creangă din Bălţi. Aici publică primele sale încercări lirice în revista liceului Crenguţa, redactată de E. Coşeriu. Colaborează cu poezii şi publicistică la mai multe ziare şi reviste: Basarabia, Transnistria, Raz, Revista Fundaţiilor regale, Epigrama. Devine membru activ al Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor din Basarabia.

·        Eugen Coşeriu (27.07.1921, Mihăileni, Bălţi – 07.09.2002, Tübingen, Germania) – lingvist de talia mondială. Poet şi prozator. Membru de onoare al Academiei Române. Şi-a făcut studiile liceale la Bălţi, cele superioare la Iaşi (1938-1940), apoi la Roma (1940-1944), continuându-şi specializarea la Padova şi Milano. Îşi începe activitatea literară încă de pe băncile liceului „Ion Creangă”. A publicat în Viaţa Basarabiei, Cuget Moldovenesc, Arhiva, Jurnal Literar. În 993 îşi adună toată proza scurtă scrisă în străinătate într-un volum apărut la Cluj, Anotimpul Ploilor. A fost lector de limba română la Universitatea din Milano, profesor de lingvistică generală şi indoeuropeană la Universitatea din Montevideo, director al Institutului de Lingvistică din Montevideo. Din 1963 – titular al Seminarului de filologie romanică şi lingvistică generală al Universităţii din Tübingen. Autor al unor opere de referinţă în domeniul lingvisticii. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universităţi din întreaga lume.

Visarion Puiu

Este figura care a lăsat cea mai fertilă brazdă în istoria oraşului. Multe din roadele activităţii sale împodobesc şi azi cartierele urbei. Pe nume de botez, Victor Puiu el, s-a născut în anul 1879 la Paşcani, unde în primele clase de şcoală a fost coleg cu M. Sadoveanu. Nu vom stărui prea mult asupra biografiei lui bogate, dar şi zbuciumate. Vom schiţa doar unele din laturile ei, legate de Basarabia. În 1918 este numit director al seminarului teologic din Chişinău. După doi ani şi ceva de episcopat la Curtea de Argeş, revine în Basarabia la 1923, în rangul de episcop al reactivatei Episcopii a Hotinului cu reşedinţa la Bălţi. Sunt aproape providenţiale iniţiativele sale îndrăzneţe, puterea de muncă şi dârzenia acestui Arhipăstor.

Timp de 10 ani, în episcopie s-au construit 18 biserici, în curs de construcţie – 53, s-au reparat 200, a făcut donaţii pentru diverse şcoli, a deschis o tipografie la episcopie. A înfiinţat fabrica de lumânări, atelier de obiecte bisericeşti, Banca clerului, casa de ajutor reciproc, sanatoriu pentru cler. S-a preocupat de curăţenia oraşului, apa potabilă, iluminatul public, construirea instituţiilor publice: Tribunalul, Primăria, liceul, diferite şcoli. În 1928 este înfiinţat muzeul bisericesc, în care printre altele, se găseau obiecte ca: un Antologhion tipărit în 1705 pe timpul lui C. Brâncoveanu; o icoană „Sf. Treime” pictată la 1794 de Macarie, un papirus indian vechi din 79 de fâşii.

În oraş, în scurt timp au fost înălţate Reşedinţa episcopală, Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1923-1935), biserica „Cuvioasa Parasheva” (1924-1933), biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1923-1932), biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (începută în 1915, finisată în 1929), biserica Schitul Episcopiei (1928-1934), biserica „Sf. Voievozi Gavriil şi Mihail”.

Un eveniment cu totul cu totul deosebit l-a constituit actul sfinţirii Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” care a avut loc la 2 iulie 1935. La sfinţire au participat Alteţa Sa Regele Carol al II-lea, Moştenitorul tronului Marele Voievod Mihai şi Înaltul Sinod. Cortegiul regal a coborât la Staţia Pământeni, De-a lungul drumului oaspeţii erau întâmpinaţi cu flori şi haine naţionale, de sărbătoare. Toţi preoţii şi oaspeţii erau îmbrăcaţi în veşminte albe. A fost sfinţit şi baptisteriul din curtea bisericii. Programul oficial mai prevedea în această zi, pe lângă sfinţirea catedralei, punerea pietrei de temelie la capela Liceului „Domniţa Elena”, inaugurarea monumentului Eroilor căzuţi în primul război mondial.

Odată cu dezvoltarea nodului feroviar, importanţa Bălţiului sporeşte, devenind un mare centru industrial. Acest specific a fost aprofundat şi în perioada sovietică: oraşul se extinde, iar populaţia devine mai numeroasă, fiind în special antrenată la marile întreprinderi industriale.