Programul Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007 – 2013

Granițe comune. Soluții comune. www.ro-ua-md.net

Descriere / istoric Regiune Balti

La nordul Republicii Moldova este situat al treilea, după capitala ţării Chişinău şi municipiul Tiraspol, centru  administrativ industrial şi cultural al republicii - municipiul Bălţi, care până nu de mult a fost reşedinţa judeţului cu acelaşi nume.

Cadrul fizic în cuprinsul căruia este aşezat acest oraş, corespunde unui întins ţinut natural, ceva mai jos decât regiunile vecine, numit de geografi  câmpia Bălţilor Localitatea  este aşezată la confluenţa Reuţelului cu Răutul, la 138 km la nord de Chişinău la o distanţă aproape egală de  râurile Prut şi Nistru, la  o altitudine de 102 m.d.m, 47, 76º  - latitudine nord şi 27,91º  - longitudine est.  Suprafaţa  - 7800 ha. În anul 1994 oraşul a primit statut de municipiu, în componenţa căreia intră localităţile Sadovoe şi Elizaveta În municipiu sunt 370 de străzi, lungimea cărora este de 220,7 km. Clima este temperat continentală.

Oraşul este bogat în zone verzi.

Populaţie -149,100 locuitori. Structura populaţiei pe naţionalităţi: 54% moldoveni, 24% ucraineni, 19% ruşi, 3 % altele

REPERE ISTORICE

Spre deosebire de alte localităţi – Bălţi ca aşezare omenească  bine închegată (târg) intră târziu  de tot în istorie.  Ca şi multe alte localităţi  are şi oraşul nostru o legendă ne argumentată ştiinţific, referitoare la prima atestare, când se confundă localitatea noastră cu localitatea Beliz din Ucraina, iar anul 1421 este considerat drept prima atestare. 

Prima atestare documentară se referă la 4 octombrie 1620, când „detaşamentele polonezilor au înaintat mai departe şi noaptea au ajuns la satul Catranâc, iar pe la amiaza zilei de 4octombrie  - la râul Răut lângă satul Bălţi” (Expediţia de la Ţuţora a hatmanului Julkevici).

Mai există menţionări despre trecerea prin Bălţi  a mai multor călători străini:

  • 21 aprilie 1651 prin Bălţi spre Iaşi trece stareţul rus Arsenie Suhanov;
  • 26 august 1652 Timuş Hmelniţki trece prin Bălţi spre Iaşi după domniţa Ruxanda;
  • 2 ianuarie 1657 călătorul Gotthard Wefling  merge la Soroca prin Bălţi;

În timpul Campaniei de la Prut din 1711, la Bălţi, au fost adunate provizii şi muniţii, care n-au fost utilizate. După eşecul de la Stănileşti, în drum spre Rusia,  fiind  întovărăşit de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei,  ţarul rus Petru I a făcut scurt popas la Bălţi. Deoarece era urmărit de duşman, retrăgându-se a lăsat la Bălţi  toată averea războiului, Aflând despre acest fapt, hoardele tătare au năvălit asupra localităţii, au  jefuit-o şi au incendiat-o. Soarta localităţii era aceiaşi ca şi a Hotinului şi Sorocii, căci de câte ori aceste două cetăţi erau ocupate de străini, Bălţiul era jefuit şi devastat,

În 1766, după izgonirea tătarilor, domnul Moldovei Alexandru Ghica dăruieşte o jumătate din pământurile din lunca Răutului a  mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi, iar cealaltă jumătate fraţilor negustori Alexandru, Costache şi Iordache Panaite.

Datorită acestor fraţi localitatea se dezvoltă mai rapid.

La sfârşitul sec. XVIII începutul sec XIX teritoriul Imperiului Rus se lărgeşte în urma războaielor purtate cu Imperiul Otoman.   În 1789 Imperiul Rus se lăţeşte până la Nistru. Războiul ruso-turc din1806-1812 se încheie cu semnarea păcii de la Bucureşti în urma căreia teritoriul dintre Nistru şi Prut numit mai târziu Basarabia este anexat la Rusia.

O banală  împrejurare a făcut ca localitatea Bălţi să obţină statut de oraş. După terminarea războaielor napoleoniene, în anul 1818  ţarul Alexandru I inspectează teritoriile  anexate de curând. În ziua de 19 aprilie,aflându-se în drum de la Hotin spre Chişinău, rămâne pentru o noapte   la Bălţi, care se afla la jumătatea acestui traseu. Între timp au sosit din capitala imperiului curieri, care i-au adus vestea despre naşterea  unui nepot (viitorul ţar rus Alexandru II-lea) şi în cinstea acestui  important eveniment din familia Romanov, acordă printr-un ucaz împărătesc localităţii  Bălţi statutul de oraş. 

În rezultatul reformelor administrative efectuate de administraţia rusească în nou creata gubernie Basarabia,  Bălţiul devine reşedinţa judeţului Iaşi ( din 1867 se va numi Bălţi), ce creează premise favorabile pentru tansformarea localităţii într-un important centru administrativ, comercial şi cultural în toată partea de nord a  Basarabiei.

Stema oraşului Bălţi a fost întocmită în baza stemei ţinutului Iaşi şi aprobată printr-un ucaz imperial la 25 martie  1826. Ea reprezenta: pe un scut roşu un cap de cal de argint orientat spre dreapta. Despre stabilirea stemei în ucazul imperial se explica în următorul mod: "Stema veche a ţinutului Iaşi reprezintă  un cal întreg, dar deoarece până acum numai o parte din acest judeţ s-a alipit la Imperiu, apoi, în amintirea acestei despărţiri în două, s-a fixat noul desen, care reprezintă numai capul animalului trunchiat". Explicaţia heraldică prin urmare nu cere comentarii 

POPULAŢIA

Către mijlocul sec. XIX în Bălţi locuiau circa 6 mii de oameni. Conform datelor recensământului din 1892 erau deja  11 118 locuitori, dintre care 5 968 bărbaţi şi    5 130 femei, iar în 1897 -22 mii de suflete.  După confesiuni populaţia oraşului Bălţi arăta în modul următor: Ortodocşi (2 730 persoane), Catolici (129), Armeni (225), Ruşi (lipoveni) (211), Evrei (7 143). Creşterea populaţiei se datora exclusiv imigrării, graţie politicii ţariste de colonizare a Basarabiei . 
Şi datele statistice oficiale  ne demonstrează această teză prin raportul de egalitate dintre natalitate şi mortalitate. După o statistică rusească din 1888 moldovenii formau 85 la sută din toată populaţia judeţului, alcătuită din 147.438 locuitori.

Încă de la  sfârşitul sec. XVIII în oraş s-a constituit comunitatea armenilor, polonezilor şi germanilor,   apar coloniştii bulgari, iar în a doua jumătate a sec. XIX se constituie şi comunitatea izraelită alcătuită în mare parte din evrei veniţi din Polonia , Austro-Ungaria şi chiar din Spania.  

DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICĂ

Spre mijlocul sec. XIX (1845) a fost elaborat  primul plan  perspectivă de dezvoltare a oraşului. Centrul este considerat biserica ortodoxă Sfântul Nicolae (1795). Pe plan sunt marcate: piaţa agricolă, piaţa pentru animale, conacele boerilor Catargi, sinagogile, biserica catolică. Se planifica construcţia unei biserici ortodoxe, alături un han, închisoarea, spitalul militar, 3 cimitire dintre care unul evreiesc, poşta , poduri peste râurile Răut şi Reuţel 
La sfârşitul sec. XIX oraşul Bălţi număra peste 2 000 de case construite  din piatră,  lemn sau lut. Edificii publice sunt trei: un spital militar pentru 160 paturi, închisoarea şi cazarma cu magazii. În oraş era o singură biserică ortodoxă, una catolică, una pentru ruşii lipoveni, o sinagogă şi 7 case de rugăciune evreieşti, 25 dughene de piatră şi 265 prăvălii din scânduri. De aceea oraşul era pârjolit deseori de  incendii Aşa în 1860 localitatea a fost complet distrusă de un incendiu catastrofal, iar în 1882 a ars aproape tot oraşul. Construcţii solide în acea perioadă oraşul n-are cu excepţia casei familiei Catargi şi un mare pod de piatră peste r.Răut. În anul 1856 oraşul este vizitat de către împărăteasa Maria Alexandrovna, în amintirea căreia s-a înfiinţat grădina publică (azi parcul pentru copii “Andrieş”)

Devenind un centru de colectare a cerealelor, este racordat la reţeaua căilor ferate menite să transporte grânele la Odesa.  Construcţia căii ferate  a început în 1892, iar în anul următor  pleca spre Ocniţa prima garnitură de tren, mai apoi prin Ungheni oraşul a fost legat de Chişinău şi Odesa.

În oraş se organizau iarmaroace, expoziţii unde se vindea – cumpăra producţia locală. (De remarcat în special comerţul cu vite; Anual au loc nu mai puţin  de 11 iarmaroace pe an, iar de Sf. Ilie se organiza un mare bâlci. Mare parte din vitele şi caii comercializaţi aici erau  exportate în Europa, mai cu seamă în Imperiul Habsburgic şi Polonia).

Prima expoziţie la Bălţi a avut loc în august 1909. După această expoziţie zemstva locală a decis organizarea lor cu regularitate. Expoziţiile erau succedate de un carnaval, show-uri de noapte, curse de cai – o distracţie pentru populaţia locală Mai târziu expoziţiile au continuat şi în perioada interbelică, fiind organizate sub patronajul regelui.

CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ÎN SEC. XIX – ÎNCEPUTUL SEC: XX

Viaţa culturală a Basarabiei se dezvolta mai precar ca în  celelalte teritorii  . Cauza era politica de deznaţionalizare întreprinsă de administraţia rusă
Prima instituţie şcolară deschisă la Bălţi a fost şcoala parohială documentar atestată la 1 mai 1824; urmează şcoala lancasteriană (11 mai 1824). Au mai fost deschise în 1829 şcoala ţinutală, iar în 1845 -3 hedere-şcoli religioase pentru băieţii evrei, în 1869 se deschide o şcoală duhovnicească pentru băieţi, mai târziu transferată la Edineţ. La începutul sec. XX existau: şcoala de fete, două şcoli parohiale, şcoala primară orăşenească, gimnaziul de fete (privat), gimnaziul de băieţi şi gimnaziul evreiesc de fete şi băieţi. Procesul de studii era efectuat doar în limba rusă.   

În oraş apărea un singur ziar de limbă rusă - Beleţcaia gazeta ( 27 septembrie1912)

Cultura naţională se reducea la muzica lăutărească şi populară purtată de la un capăt la altul al Basarabiei de către vestiţii lăutari bălţeni Lemiş  şi Costache Parno, care a învăţat tainele viorii de la însuşi Barbu Lăutaru 

BĂLŢIUL ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Judeţul Bălţi a fost primul din Basarabia care s-a pronunţat, la 3 martie 1918, în favoarea unirii Basarabiei cu România. La 3 martie 1918, Zemstva (Consiliul judeţean) din Bălţi a decis Unirea cu  România.

După Unire Bălţiul devine un important centru administrativ, economic şi cultural. Către 1930 populaţia oraşului numără deja peste 30000 de locuitori. Se pun bazele dezvoltării industriale. În anii 30 sunt atestate : 6 mori, 9 fabrici de ulei, (Bălţiul era cel mai mare producător de ulei de floarea soarelui din România interbelică), 1 de zahăr, 2 de macaroane, 6 de mezeluri, 1 de spirt, 2 de bere. Din domeniul altor industrii decât cea alimentară funcţionau: 3 turnătorii,1 fabrică de mobilă, 1 de parchete, doage etc., 1 de produse de hârtie, 5 de săpun. Se întemeiază mai multe instituţii bancare şi de creditare: Banca Naţională, Banca Românească, Banca Basarabia, Casa de Credit a agricultorilor în jud. Bălţi, Banca Ţăranilor din Basarabia, Banca “Tovărăşia evreiască”

      Se păstrează şi se dezvoltă tradiţiile de centru comercial şi expoziţional din perioada anterioară. Se organizau expoziţii agricole de vânzare - cumpărare unde erau expuse inventar şi producţie agricolă (Marea expoziţie din 1933) Învingătorii erau premiaţi cu cadouri de preţ, bani, medalii, diplome. Cele mai interesante exponate erau selectate şi donate Muzeului Agricol înfiinţat la Bălţi în 1926. Pe lângă muzeu activa o bibliotecă.

S-au depus eforturi susţinute şi spre soluţionarea mai multor probleme sociale. Se pun în funcţiune 3 uzine electrice, conducta de apă, se pavează străzile.

În domeniul sănătăţii publice activează: Spitalul “Central”( de stat), 1 spital particular evreiesc, 2 sanatorii particulare,1 dispensar de stat, 2 comunale,  1 al Oficiului de asigurări sociale .

Din sfera asistenţei sociale remarcăm: Oficiul de asigurări sociale, Societatea “Crucea Roşie”, Societatea “Ocrotirea”, 1 orfelinat, 1 azil de bătrâni, copii şi invalizi, 2 aziluri evreieşti de bătrâni, Căminul “Vatra Şcolii” pentru elevii săraci.

După Marea Unire  învăţământul şi cultura naţională în ţinutul Bălţi a cunoscut o adevărată perioadă de înflorire. În anul 1926 în oraş erau : 12 şcoli primare, o şcoală normală, un liceu pentru fete şi unul pentru băiţi. În anii ulteriori  se mai deschid Liceul  de băieţi „I. Creangă”, Liceul de fete „Domniţa Elena”, Liceul industrial de fete,  Liceul comercial de băieţi, Liceul evreiesc de fete, Liceul industrial de băieţi, 12 şcoli primare, 7 şcoli de copii mici (grădiniţe), 2 şcoli primare evreieşti, 2 şcoli de copii mici evreieşti.  

Bălţiul interbelic a fost gazda unor mari evenimente literare în cadrul cărora s-au comemorat clasicii, s-au cinstit contemporanii, s-au citit  fabule, povestiri, poezii inedite, s-a discutat despre literatură. Evenimentele literare, devenite frumoase file de istorie a municipiului nostru, aveau protagonişti de marcă: nume notorii de scriitori.

Poate şi astăzi mai sunt în viaţă cei ,care cu ropote de aplauze i-au mulţumit scriitorului Cincinat Pavelescu pentru poezia inedită „Pastel de primăvară”, publicată mai târziu în „Universul literar”şi citită la o şezătoare literară la Bălţi. Marele epigramist şi poet a venit la Bălţi împreună cu Ion Minulescu, George Gregorian şi Gh.Brăescu. Cu toate că întâlnirea literară, şezătoarea a avut loc într-o magazie, (pe atunci la Bălţi nu exista o sală de teatru), sala a fost arhiplină, iar scriitorii au fost răsplătiţi cu aplauze.

Un eveniment aparte l-a constituit sosirea lui Liviu Rebreanu în oraş. La 17 septembrie 1935, la Bălţi, se  încheia itinerarul celor 6 conferinţe susţinute de Liviu Rebreanu sub genericul „George Coşbuc, poetul sufletului românesc”. Marele scriitor a impresionat publicul printr-o comunicare superbă despre opera lui Coşbuc,  cât şi prin faptul, că scriitorul şi-a marcat jubileul de 50 ani de la naştere în mod neobişnuit  (prin organizarea ciclului de conferinţe).

Un alt eveniment cultural din acea perioadă, care a impresionat publicul bălţean, a fost serata literară organizată de profesorul Ion Manolache de la Liceul „Ion Creangă”în martie 1939, la Teatrul „Scala”. Prezent la serată, Ionel Teodoreanu citeşte un fragment din „La Medeleni”. Poetul Ion Minulescu, venit nu prima dată în urbea noastră şi-a terminat recitalul cu  o poezie închinată oraşului Bălţi  :    

În oraşu-n care plouă
De trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână,
Două jucării stricate
Merg...ţinându-se de mână.

În anul 1934, în centrul oraşului a fost inaugurat ansamblul arhitectonic cu Teatrul „Scala” în centru şi două cinematografe „Modern” şi „Lux”. În acest ansamblu arhitectonic au avut loc zeci de spectacole, concerte, întâlniri cu oameni de cultură, conferinţe, serate literare, care adunau un public numeros şi iubitor de frumos. Pe scena Teatrului Scala au evoluat soprana Iza Kremer, mezzo—soprana Eugenia Babad – Cioculescu, Maria Tănase, Maria Filotti, genialul George Enescu, Gică Petrescu, Teatrul Cărăbuş cu Constantin Tănase

După Unire,  la Bălţi, putem atesta un număr impunător de publicaţii:

„Licăriri Literare” sau „Astra Literară” „Viaţa din Bălţi”, „Revista Asociaţiei  învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi”, „Revista copiilor”, „Spre Lumină”, „Vocea Bălţilor”, „Picolo” „Presa” „Curierul Literar”, „Basarabia”, „Credinţa Noastră”, „Anuarul Episcopiei Hotinului”, „Episcopia Hotinului. Foaie eparhială oficială”, „Crenguţa”,care venea din „Aurora”,însă problema cuvântului românesc scris continua să existe.  Bălţenii făceau eforturi considerabile spre a soluţiona chestiunea, aşa încât ei au făcut să apară , printre altele „Almanahul oraşului şi judeţului Bălţi”, ediţie bilingvă. Primul ghid al municipiului Bălţi, Cartea Noastră, manualul de geografie al judeţului Bălţi ş.a. 

În anul 1938, la Bălţii apare  revista „Flori de stepă”, care avea, însă, o notă deosebită: cea spirituală.  Sergiu Grosu, puţin cunoscut în acea perioadă, pe banii adunaţi pentru a-şi cumpăra un palton de iarnă, inaugurează o revistă lunară. Cuprinsul ei aduna nume cunoscute: Lotis Dolenga, Iorgu Tudor, Teofil Scurtu, Neculai Coban şi care l-au făcut pe Gh. Bezviconi să vină special la Bălţi să facă cunoştinţă cu  directorul, de numai 19 ani, necunoscut în acea perioadă.  Revista se vroia o replică la cea  a maturilor, dar nu din resentiment, ci din porniri mult mai nobile: „nădăjduind spre mai bine, noi păşim cu sufletul curat pe calea muncii binefăcătoare şi sfinte” scria patronul de numai 19 ani în Cuvânt înainte. Revista spirituală „Flori de stepă” a lui Sergiu Grosu n-a durat, dar a fost un eveniment în viaţa culturală şi spirituală a localităţii.

Cea mai impunătoare şi influentă în  acea perioadă a fost publicaţia „Cuget Moldovenesc”, supranumită cea „a profesorilor”, inaugurată în 1932 şi care a continuat să apară la Iaşi în anii 1940-1943. Directorul  publicaţiei era Marc Valuţă. Sub  îngrijirea profesorului Petru Stati, revista apărea ca Foaie lunară a Societăţii Culturale Naţionale „George Enescu” din localitate. La editarea revistei îşi aduceau aportul Petru Stati (traduceri din Virgiliu, Horaţiu ,poezie originală), Maria Delacozia, A.G.Delafântânele, D.Florea-Rarişte, George A.Cuza, Nicolae V.Coban,  Lotis Dolenga (poezie);Tatiana Găluşcă, George N.Cârţu, Valeriu Grecu (proză sscurtă); Teofil Mareş şi Alexandru Vicol (publicistică).

Personalităţi

Pe lângă cele menţionate în alte capitole, Ţinutul Bălţiului mai este reprezentant şi de alte personalităţi, care s-au născut sau care au activat în municipiu şi prin opera lor au lăsat urme notorii din varii domenii. Dintre personalităţile politice merită remarcaţi:

·        Ion Buzdugan, Emanuil Cateli, Anton Crihan, Pan Halipa, Gherman Pântea, Ion Pelivan

Din domeniul literaturii, artelor, ştiinţei merită menţionaţi:

Sec XIX

·        Comisul Dimitrie Balica, poet, traducător şi editor, care s-a stabilit la Bălţi în 1831. În 1843 traduce din limba greacă romanul istoric „Polidor şi Hariti”. O altă traducere, întitulată „Oareşcare anecdoturi folositoare pentru giunime” reprezintă o culegere de maxime şi istorioare cu caracter moralizator: „Aste anecdote le-am găsit în Basarabia, oraşul Bălţilor şi spre a nu fi pierdute după trecerea timpului urma lor prescris aice. Dimitrii Balica, comis, 1848 anul, luna mart 15.”

Sec XX

Literatură

·        Ion Buzdugan (09.03.1887, Brânzenii Vechi, Bălţi – 27.01.1967, Bucureşti) – poet, publicist şi folclorist. A studiat Literele şi Dreptul la Moscova şi Iaşi. A desfăşurat o intensă activitate în sprijinul ideii naţionale. A fost ales deputat în Sfatul Ţării de către Congresul Militarilor Moldoveni. În calitatea sa de secretar al Sfatului Ţării, a redactat şi citit la 27 martie 1918 declaraţia de Unire cu România. În 1918 este ales deputat de Bălţi în Parlamentul României, păstrându-şi mandatul pe durata a opt legislaturi (1918-1932). A fost subsecretar de stat la Industrie şi Comerţ. Publică versuri începând cu 1913 sub pseudonimul Nică Românaş. Şi-a tipărit lirica în câteva volume: Miresme de Stepă (1922, cu o prefaţă semnată de Nicolae Iorga), Ţara Mea (1928), Metanii de Lucefiri (1942, menţionat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români).

·        Lotis Dolenga (Elisabeta Eliade) (1905, Bălţi – 1961, Bucureşti) – Poetă. Profesoară de limbă franceză la Liceul de fete din Bălţi. A scris în română şi franceză. A editat volumele: (La Bucureşti)Simfonia amurgului, Cartea ultimelor vise, Picături de tristeţe. A mai tipărit volumul de proză În ghearele Vulturului (editată la Bălţi)

·        Tatiana Găluşcă (31.12.1913, Izvoare, Soroca – 30.04.1993, Bucureşti) – folcloristă, prozatoare, publicistă şi istoric literar. Studii la Liceul de fete din Bălţi şi a acivat în calitate de profesoară la Liceul de fete „Domniţa Elena”. În 1931, alături de Petre Ştefănucă, a făcut parte din echipele sociologice conduse de profesorul Dimitrie Gusti, adunând folclor. A publicat studii de folclor, printre care volumul Mioriţa la dacoromâni şi aromâni (1992), care conţine 50 de variante ale Mioriţei.

·        Grosu Sergiu (14.11.1920, Cubolta, Bălţi) – poet, publicist activ pe tărâmul culturii. Studiază la Liceul Ion Creangă din Bălţi. Aici publică primele sale încercări lirice în revista liceului Crenguţa, redactată de E. Coşeriu. Colaborează cu poezii şi publicistică la mai multe ziare şi reviste: Basarabia, Transnistria, Raz, Revista Fundaţiilor regale, Epigrama. Devine membru activ al Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor din Basarabia.

·        Eugen Coşeriu (27.07.1921, Mihăileni, Bălţi – 07.09.2002, Tübingen, Germania) – lingvist de talia mondială. Poet şi prozator. Membru de onoare al Academiei Române. Şi-a făcut studiile liceale la Bălţi, cele superioare la Iaşi (1938-1940), apoi la Roma (1940-1944), continuându-şi specializarea la Padova şi Milano. Îşi începe activitatea literară încă de pe băncile liceului „Ion Creangă”. A publicat în Viaţa Basarabiei, Cuget Moldovenesc, Arhiva, Jurnal Literar. În 993 îşi adună toată proza scurtă scrisă în străinătate într-un volum apărut la Cluj, Anotimpul Ploilor. A fost lector de limba română la Universitatea din Milano, profesor de lingvistică generală şi indoeuropeană la Universitatea din Montevideo, director al Institutului de Lingvistică din Montevideo. Din 1963 – titular al Seminarului de filologie romanică şi lingvistică generală al Universităţii din Tübingen. Autor al unor opere de referinţă în domeniul lingvisticii. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universităţi din întreaga lume.

Visarion Puiu

Este figura care a lăsat cea mai fertilă brazdă în istoria oraşului. Multe din roadele activităţii sale împodobesc şi azi cartierele urbei. Pe nume de botez, Victor Puiu el, s-a născut în anul 1879 la Paşcani, unde în primele clase de şcoală a fost coleg cu M. Sadoveanu. Nu vom stărui prea mult asupra biografiei lui bogate, dar şi zbuciumate. Vom schiţa doar unele din laturile ei, legate de Basarabia. În 1918 este numit director al seminarului teologic din Chişinău. După doi ani şi ceva de episcopat la Curtea de Argeş, revine în Basarabia la 1923, în rangul de episcop al reactivatei Episcopii a Hotinului cu reşedinţa la Bălţi. Sunt aproape providenţiale iniţiativele sale îndrăzneţe, puterea de muncă şi dârzenia acestui Arhipăstor.

Timp de 10 ani, în episcopie s-au construit 18 biserici, în curs de construcţie – 53, s-au reparat 200, a făcut donaţii pentru diverse şcoli, a deschis o tipografie la episcopie. A înfiinţat fabrica de lumânări, atelier de obiecte bisericeşti, Banca clerului, casa de ajutor reciproc, sanatoriu pentru cler. S-a preocupat de curăţenia oraşului, apa potabilă, iluminatul public, construirea instituţiilor publice: Tribunalul, Primăria, liceul, diferite şcoli. În 1928 este înfiinţat muzeul bisericesc, în care printre altele, se găseau obiecte ca: un Antologhion tipărit în 1705 pe timpul lui C. Brâncoveanu; o icoană „Sf. Treime” pictată la 1794 de Macarie, un papirus indian vechi din 79 de fâşii.

În oraş, în scurt timp au fost înălţate Reşedinţa episcopală, Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1923-1935), biserica „Cuvioasa Parasheva” (1924-1933), biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1923-1932), biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (începută în 1915, finisată în 1929), biserica Schitul Episcopiei (1928-1934), biserica „Sf. Voievozi Gavriil şi Mihail”.

Un eveniment cu totul cu totul deosebit l-a constituit actul sfinţirii Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” care a avut loc la 2 iulie 1935. La sfinţire au participat Alteţa Sa Regele Carol al II-lea, Moştenitorul tronului Marele Voievod Mihai şi Înaltul Sinod. Cortegiul regal a coborât la Staţia Pământeni, De-a lungul drumului oaspeţii erau întâmpinaţi cu flori şi haine naţionale, de sărbătoare. Toţi preoţii şi oaspeţii erau îmbrăcaţi în veşminte albe. A fost sfinţit şi baptisteriul din curtea bisericii. Programul oficial mai prevedea în această zi, pe lângă sfinţirea catedralei, punerea pietrei de temelie la capela Liceului „Domniţa Elena”, inaugurarea monumentului Eroilor căzuţi în primul război mondial.

Odată cu dezvoltarea nodului feroviar, importanţa Bălţiului sporeşte, devenind un mare centru industrial. Acest specific a fost aprofundat şi în perioada sovietică: oraşul se extinde, iar populaţia devine mai numeroasă, fiind în special antrenată la marile întreprinderi industriale.